clevetic

Condamnarea arhitecturii de mâine

Arhitectura de mâine este exact ca şi Coca-Cola: nu face decât să “satisfacă în mod fals o nevoie falsificată”.

“Arhitectura e ca o ghiulea înlănţuită de piciorul unui prizionier: pentru a se elibera, el ar trebui să scape de greutate, dar tot ce poate face e sa cioplească aşchii cu o linguriţă”. (Rem Koolhaas, Bruce Mau Oma;  S, M, L, XL (Small, Medium, Large, Extra-Large), Editura Jennifer Sigler, Rotterdam, 1995, p. 1269 si resp. p. xix)

Condiţia pe care noi o numim “post modernă” este caracterizată cu succes prin modul radical de a gândi timpul şi spaţiul. În acest cadru arhitectura se supune unui proces de decontextualitate, eliberandu-se de specificitatea şi substanţa locului, devenind fluidă, permanent într-o stare de reciclare.

Noua arhitectură este abstractă, efemeră concepută ca “theme park”, ageografică, tranzitorie, masurată în termeni precum flux de trafic, acceleraţie, aleatoriu. Citeste mai departe »

Originea arhitecturii moderne

Arhitectura reflectă concepţia etică, estetică şi metafizică a fiecărui popor, în întreaga lui specialitate, indiferent de mijloacele tehnice şi materiale pe care le-a avut, arhitectura ţărănească s-a dezvoltat timp de milenii, sistemele ei expresive ajungând la o simplitate supremă expresivă, pură geometrie poetizată şi muzicalizată. În schimb arhitectura urbană modernă a pornit din cea ţărănească, fiind defapt o extensiune a acesteia în orizontală şi verticală.

Noţiunea de “modernitate”

Arhitectura românească a trecut şi ea, ca întreaga societate, printr-o “tranziţie”. O tranziţie conştientă de sine se face numai în sensul unei “modernizări”. Orice tranziţie e defapt căutarea unei noi modernităţi.

Cu “modernul” nu se poate opera însa prea precis, pentru ca el este o noţiune relativă, confuză, vagă. Modernul e în definitiv un concept convenţional – observă criticul literar Adrian Marino, inevitabil totuşi. Citeste mai departe »