clevetic

1. ISTORIC. SIBIU

Dezvoltarea medievala a zonei Sibiului, dupa cum o putem vedea in lumina documentelor este istoria comunitatii de colonisti care se aseaza in zona Transilvaniei pe baza unui “contract” cu regalitatea maghiara. Regele obtinea securizarea granitelor si proprietatea economica a zonei si oferea in schimb privilegiul libertatii administrative si religioase a comunitatii de colonisti.

Cea mai veche informatie medievala scrisa cu privire la tinuturile orasului Sibiu dateaza din 20 decembrie 1191[1], cand Papa Celestin al III-lea confirma existenta prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, prepozitura care si-a avut sediul la Sibiu. Documentul se refera la organizarea bisericeasca a colonistilor, numiti in documentul din 1191 “teutonici”, “ecclesia Theutonicorum Ultransilvanorum” in 1192-1196, un document cu referire la prepozitul Sibiului, ii numeste “flandreneses”, iar in 1206-“saxones”. Citeste »

1. Încadrare în contextul istoric, spaţial şi temporal

In mediul oraselor libere transilvanene, arhitectura gotica se modeleaza treptat, din deceniu in deceniu, in functie de propriile mijloace si traditii, variatele relatii artistice, pana la inceputul secolului al XVI-lea. Marile biserici de oras din Transilvania au fost construite in intervalul 1350-1500, perioada care coincide cu maturitatea goticului in voievodatul intracarpatic.

2. ROMANICUL- importanţa şi elementele lui, comparativ cu GOTICUL

Deosebit de semnificativa pentru configuratia artistica a Transilvaniei din a doua jumatate a secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea, este convietuirea goticului timpuriu cu romanicul tarziu, romanic care se intalneste la anumite catedrale si basilici, pastrandu-se grosimea zidurilor exterioare si contrafortii alipiti acestora, si absenta arcelor butante, spre deosebire de Europa unde zidurile masive sunt inlocuite cu ziduri mai subtiri si inalte, sprijinite la exterior de contraforti in forma de arcuri butante. Citeste »

Condamnarea arhitecturii de mâine

Arhitectura de mâine este exact ca şi Coca-Cola: nu face decât să “satisfacă în mod fals o nevoie falsificată”.

“Arhitectura e ca o ghiulea înlănţuită de piciorul unui prizionier: pentru a se elibera, el ar trebui să scape de greutate, dar tot ce poate face e sa cioplească aşchii cu o linguriţă”. (Rem Koolhaas, Bruce Mau Oma;  S, M, L, XL (Small, Medium, Large, Extra-Large), Editura Jennifer Sigler, Rotterdam, 1995, p. 1269 si resp. p. xix)

Condiţia pe care noi o numim “post modernă” este caracterizată cu succes prin modul radical de a gândi timpul şi spaţiul. În acest cadru arhitectura se supune unui proces de decontextualitate, eliberandu-se de specificitatea şi substanţa locului, devenind fluidă, permanent într-o stare de reciclare.

Noua arhitectură este abstractă, efemeră concepută ca “theme park”, ageografică, tranzitorie, masurată în termeni precum flux de trafic, acceleraţie, aleatoriu. Citeste »

Originea arhitecturii moderne

Arhitectura reflectă concepţia etică, estetică şi metafizică a fiecărui popor, în întreaga lui specialitate, indiferent de mijloacele tehnice şi materiale pe care le-a avut, arhitectura ţărănească s-a dezvoltat timp de milenii, sistemele ei expresive ajungând la o simplitate supremă expresivă, pură geometrie poetizată şi muzicalizată. În schimb arhitectura urbană modernă a pornit din cea ţărănească, fiind defapt o extensiune a acesteia în orizontală şi verticală.

Noţiunea de “modernitate”

Arhitectura românească a trecut şi ea, ca întreaga societate, printr-o “tranziţie”. O tranziţie conştientă de sine se face numai în sensul unei “modernizări”. Orice tranziţie e defapt căutarea unei noi modernităţi.

Cu “modernul” nu se poate opera însa prea precis, pentru ca el este o noţiune relativă, confuză, vagă. Modernul e în definitiv un concept convenţional – observă criticul literar Adrian Marino, inevitabil totuşi. Citeste »

Uneori este pur si simplu uimitor de vazut la ce nivel de profesionalism se poate ajunge cu ajutorul unor tehnici de baza.
Citeste »